CE ESTE EVALUAREA SOMATO-FUNCȚIONALĂ?
Evaluarea este un mijloc fundamental prin care kinetoterapeutul stabilește diagnosticul funcțional.
Evaluarea inițială este necesară pentru aprecierea deficitului, pentru programele și activitățile kinetice în vederea recuperării, “a restantului funcțional pe care se bazează capacitățile și activitățile pacientului” ( V.Marcu, M.Dan), iar evaluarea finală vizează rezultatele obținute prin aplicarea programului de recuperare. Kinetoterapeutul, în colaborare cu pacientul, stabilesc măsurile care se impun pentru menținerea stării de sănătate.
CE ESTE KINETOTERAPIA INDIVIDUALĂ?
Prin kinetoterapia individuală – o recuperare prin mișcare a funcțiilor afectate de diverse traumatisme / boli, kinetoterapeutul va lucra cu un singur pacient. Numai așa pacientul va beneficia de toată atenția acestuia, de toate indicațiile în vederea unei posturări care să anuleze durerea. În acest demers, kinetoterapeutul va efectua o evaluare somato-funcțională (starea inițială a pacientului), va stabili obiectivele recuperării și planul kinetic, în funcție de evaluare.
Cazuistica include:
Traumatologie: traumatisme vertebro-medulare (TVM), artroplastie, luxații, entorse, proteze de șold, proteze de genunchi, fractură bimaleolară, de femur, de humerus, de cubitus, radius, tibie, peroneu, claviculă, de bazin etc.
Neurologie: accident vascular cerebral (AVC), hemipareze, hemiplegii, tetrapareze, parapareze, paraplegie, pareza de nerv sciatic popliteu extern/intern (SPE/SPI) etc.
Reumatologie: gonartroze, coxartroză, periartrită scapulo-humerală, osteoporoză, spondiloză etc.
Musculo-Scheletală: cifoze, lordoze, scolioze, posturări, patologii discale, tulburări de mers etc.
Principalul nostru obiectiv este recuperarea rapidă a pacientului, astfel încât acesta să-și redobândească independența în mișcare și să nu uzeze de dispozitive adjuvante pe termen lung.
CE ESTE TERAPIA “TRIGGER POINT”?
Este o tehnică manuală bazată pe aplicarea unei presiuni progresive, cu policele, asupra țesutului muscular striat, în anumite zone ce declanșează durerea.
Punctele trigger sunt puncte discrete, hiperiritabile, localizate în mușchii scheletici, însă efectele lor sunt durerea intensă, slăbiciunea, mișcara restricționată, uneori greață, amețeli și tulburări de vedere, și doar kinetoterapeutul poate să anuleze acest disconfort.
CAUZELE APARIȚIEI PUNCTELOR TRIGGER:
Traumatisme minore repetate;
Suprasolicitare musculară;
Postură incorectă;
Expunerea prelungită la frig, stres, anxietate;
Carențe de vitamine.
Punctele trigger miofasciale pot cauza: dureri în zona cervicală, migrene, dureri de spate, de umăr, radiculopatie, dureri în zona pelvisului, a coapselor, episoade de sciatică, sidromul de piriform, dureri de genunchi, fascită plantară, tendinite, amorțeală în mâini și degete.
EFECTELE TERAPIEI PUNCTELOR TRIGGER:
Îmbunătățirea fluxului sangvin pe întreg corpul;
Tratarea durerii acute și cronice, eliminarea durerilor de lombosciatică;
Detensionarea musculară;
Reducerea rigidității și a tensiunii musculare;
Îmbunătățirea flexibilității și a amplitudinii de mișcare;
Intervenția în starea de contracție musculară continuă;
Reeducarea posturală;
Îmbunătățirea calității somnului.
CONTRAINDICAȚII:
În afecțiuni oncologice;
Plăgi;
Ateroscleroză severă;
Anevrism;
Hematom subdural;
În administrarea de anticuagulante;
Osteoporoză.
CE ESTE BANDAJAREA NEUROMUSCULARĂ?
Bandajarea neuromusculară este o metodă nouă de tratament folosită în domeniul recuperării fizice. Pacientului i se aplică benzi elastice pe zonele afectate ale corpului.
Elasticitatea benzii aplicate e similară cu elasticitatea pielii, generând un efect de “lifting”, pe zona vizată, unde sunt diverși receptori, vase sangvine și limfatice, pentru o circulație sangvină mai bună și drenaj limfatic, pentru diminuarea presiunii asupra receptorilor durerii. Aplicarea benzii kinesiologice (la prețuri accesibile) stimulează procesul de autovindecare a organismului, căci banda kinesiologică contribuie la desfășurarea proceselor pe care le-ar realiza organismul în absența traumelor, a diferitelor afecțiuni.
EFECTELE BANDAJĂRII:
Ameliorararea durerii;
Stimularea circulației sangvine și limfatice;
Creșterea stabilității articulare;
Restabilirea poziției articulațiilor;
Corectarea direcției mișcării;
Stimularea proprioceptivă (mișcare și echilibru).
În ce afecțiuni putem folosi bandajarea neuromusculară? În:
Contracturi musculare;
Întinderi sau microrupturi musculare;
Entorse de gradul I;
Luxații;
Afectarea nervului sciatic;
Hernii de disc cervicale și lombare;
Artroze (gonartroză, coxartroză).
CONTRAINDICAȚII:
Edem;
Afecțiuni cardiace sau renale;
Leziuni recente ale pielii;
Traumatisme severe;
Tromboze.
CE ESTE MASAJUL TERAPEUTIC?
Masajul terapeutic este cea mai frecventă formă de terapie alternativă folosită în cazul durerilor musculare, având ca efect decontracturarea mușchilor și reducerea treptată a durerii.
Efectul antialgic este considerabil. Apare destul de repede fiindcă se relaxează musculatura. Contribuie și la creșterea mobilității.
CE ESTE STRETCHING-UL?
Stretching-ul reprezintă una dintre tehnicile de bază în kinetoterapie, aplicată în vederea recuperării deficitului de mobilitate articulară, constând în elongare și menținerea acestei întinderi a musculaturii o perioadă de timp (D. Mârză-Dănilă).
EFECTELE STRECHINGULUI:
Îmbunătățirea flexibilității și a amplitudinii de mișcare;
Îmbunătățirea posturii corpului;
Ameliorarea durerilor musculare;
Combaterea spasmelor musculare (cârceii);
Prevenirea unor accidentări musculare – ca întinderile sau microrupturile;
Îmbunătățirea circulației sangvine;
Îmbunătățirea activității cardiace;
Relaxare.
CE ESTE REEDUCAREA POSTURALĂ?
Reeducarea posturală este o tehnică inovatoare derivată din kinetoterapia clasică și reprezintă ansamblul de posturi și poziții raportate și adoptate pentru centrul de bază al organismului, coloana vertebrală.
Așadar fiecare pacient este evaluat și tratat în funcție de urmatoarele criterii:
Reeducarea posturală acționează asupra tuturor problemelor care sunt legate de o biomecanică disfuncțională, printre acestea regăsindu-se:
CE ESTE IRM / RMN / TRM?
Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), cunoscută și sub numele de tomografie prin rezonanță magnetică (TRM) sau imagistică prin rezonanță magnetică nucleară (RMN), este o tehnică non-invazivă de imagistică medicală utilizată pentru a investiga anatomia și procesele fiziologice ale corpului uman, în ambele cazuri de sănătate sau boală. Scanerele IRM utilizează câmpuri magnetice puternice, unde radio și gradienți de câmp pentru a forma imagini ale corpului.
CE SUNT ULTRASUNETELE?
Acesta este un tratament de fizioterapie (un micromasaj) cu efect decontracturant, analgezic și de stimulare a circulației sangvine, prin care extensibilitatea tendoanelor crește de 5-6 ori.
EFECTELE ULTRASUNETULUI:
Vasodilatator;
Analgezic;
Decontracturant;
Efect central;
Efect fibrinolitic;
Scăderea spasmului muscular;
Creșterea elasticităţii țesuturilor rigide, scleroase;
Biotrofic: susţinut și de efectele resorbtiv antiinflamator.
INDICAȚII:
Boli reumatismale: artroze, spondiloartroze, sindroame miofasciale, poliartrita reumatoidă, colagenoze, periartrită scapulohumerală etc.;
Sechele postraumatice: fracturi;
Boli interne –ulcerul gastric sau duodenal;
Boli neurologice: sechele post accident vascular cerebral, nevralgii, nevrite, nevralgie post zona zoster.
CONTRAINDICAȚII:
Tumori maligne;
Sarcină.
CE ESTE TERAPIA TENS?
TENS, stimularea electrică transcutanată a nervilor, este stimularea electrică a nervilor cu acționare prin piele, o metodă eficientă, nemedicamentoasă, pentru suprimarea durerii prin impulsuri de înaltă frecvență.
TENS este verificat și aprobat clinic pentru următoarele cazuri de utilizare:
Dureri de spate, în special dureri lombare și ale coloanei vertebrale cervicale;
Dureri articulare (la nivelul genunchiului, șoldului, umărului);
Nevralgii;
Dureri la nivelul aparatului locomotor;
Dureri în cazul problemelor circulatorii;
Dureri cronice cu diverse cauze.
CE ESTE TERAPIA EMS?
Stimularea electrică a musculaturii (EMS) este o metodă aplicată de mulți ani în medicina sportivă și de reabilitare, deoarece se realizează o tonifiere a musculaturii și un efect relaxant.
INDICAȚII:
Exerciții pentru masa musculară, pentru mărirea rezistenței și menținerea tonifierii anumitor mușchi;
Eliminarea stării de tensionare musculară;
Ameliorare în cazul oboselii musculare;
Accelerarea procesului de regenerare a mușchilor după un efort muscular intens.
CONTRAINDICAȚII:
Epilepsie;
Stimulator cardiac/afecțiuni cardiace cronice;
Implanturi metalice;
Sarcină/ menstruație;
Hernie abdominală;
Afecțiuni oncologice;
Tromboză sau tendinte de tromboză;
Boli grave neurologice (Scleroză multiplă, Parkinson etc.);
Boli însoțite de stări de febră, infecții acute bacteriene sau virale;
Boli infecțioase (TBC, hepatită etc.);
Leziuni ale pielii (ex: erupții cutanate alergice, iritații ale pielii, răni deschise).